Monthly Archives: Septembrie 2014

Parteneriatul de învățare Leonardo : „Pregătire profesională adresată celor ce scriu pentru teatru „

Newsletter I / 20I4
Parteneriatul de învățare Leonardo : „Pregătire profesională adresată celor ce scriu pentru teatru ”
_logo leonardo____________________________________________

PROIECTUL ȘI SCOPUL SĂU
Începând cu 2013 există parteneriatul ”TRAINING VOCAȚIONAL PENTRU SCRIITORI”, care caută să sprijine, după posibilități, autori profesioniști din domeniul artelor performative. Acestora le lipsește adesea o educație adevărată, pentru că au abandonat adesea diferitele căi de educație,pentru a scrie și a se lansă că autori. De cele mai multe ori ajung într-un punct mort. De aceea dorim să facilităm parteneriatul de proiect a acestor grupe profesionale, să se dezvolte și să învețe în continuare și să folosească toate aptitudinile pe care le-au dezvoltat că autori în domenii diferite, nu numai în cele apropiate lor, respectiv teatrul, filmul și domeniul publicării.
Căutăm modele de succes pentru formarea profesională continuă, care există, dar nu sunt intodeauna disponibile. Acest proces de cercetare va duce la un concept, care va marca vârfuri ale viitoarei strategii europene, pentru această grupă profesională. Într-un modul „train- the trainer „/ „ antrenează antrenorul” participantii din toate țările partenere vor construi conceptul.

Obiectivele proiectului

AŽn octombrie 2013, s-a lansat un nou parteneriat „Pregătire profesională pentru Scriitori”. Acest parteneriat de învățare se axeazムpe nevoile pe care le au scriitorii profesioniști, în special cei ce scriu pentru teatru. Aceștia, de multe ori, nu au posibilitatea de a termină studiile de specialitate deoarece doresc să se lanseze și să scrie pentru a putea trăi din asta. Ei se pun astfel într-o situație dificilă . Prin urmare, este esențial ca formarea și educarea pe parcursul carierei să fie posibilă și să poată răƒspunde nevoilor pe care scriitorii le au, în scopul de a menține acest grup implicat în procesul de învățare pe tot parcursul vieții , precum și pentru a îi motiva sムcontinue sムse dezvolte și sムaplice diferite abilități cerute de profesie. Abilitățile bine dezvoltate vor crește nu numai șansele lor în lumea artelor și teatru, dar și capacitatea lor de a exploata o gamムlargムde posibilități profesionale disponibile pentru ei. Proiectul are scopul de a examina de succes – dar numai ocazional disponibile – servicii pentru formarea profesionalムa autorilor, apoi să angajeze într -un proces de schimb reciproc, în scopul de a defini repere comune pentru dezvoltarea viitoare și sムfacムprimii pași spre realizarea ei. Într-un modul de formare a cadrelor didactice, participanții vor discuta despre modul în care să încurajeze autorii pentru a lega mai eficient cu mediul de lucru.

Parteneri:

uniT, Graz, Austria (Coordonator)
uniT este o asociație de cultură de la Universitatea Karl-Franz din Graz. Educarea adulților este ramura sa principală. Conectarea pe plan național și internațional este importantă, pentru a putea lucra bine. De aceea uniT s-a alăturat mai multor proiecte ale Grundtvig si Leonardo. Alți indicatori pentru calitatea activității uniT în acest domeniu sunt nominalizările pentru premiile de stat austriece în domeniul educării adulților, certificarea LQW și O-cert.
uniT deține o ofertă multiplă de educație, începând cu formarea de bază până la cursuri în sectorul terțiar. De peste 10 ani există laboratorul de artă, care găsește tot mereu forme și modălități artistice noi, pentru ca artștii să poata colabora cu alte grupe sociale, pentru a putea prelucra și exprima întrebări, aspecte legate de probleme sociale și politice. uniTofera și un program de calificare pentru scriere de scenarii și le oferă artiștilor posibilitatea să se califice în continuare.
uniT caută căi creative noi pentru a ajuta învățământul pentru adulți, din punct de vedere metodic și didactic, pentru persoane de orice vârstă. Gândirea și activitatea artistică sunt sursele principale de inspirație.
Un alt scop al uniT este să dezvolte proiecte comune cu azilanți, emigranți, oameni în varstă și șomeri.
uniT va introduce experiența dobândită în colaborarea cu autorii, în special în domeniile în care se pot utiliza capacitățile și cunoștințele acestora.

Kadir Has Üniversitesi, Istanbul (TR)
Secția de teatru a universității a fost înființată în 2006 și este cea mai tânără facultate de artă și design din Kadir Has. Oferă o școlarizare pentru licență de 4 ani în artă dramatică. Studiul cuprinde un training de bază care îi familiarizează pe studenți cu elementele de bază ale teatrului, iar apoi urmează cursuri speciale de actorie, regie, scris, management, ș.a.
Printre profesori se număra actori, regizori, manageri cunoscuți, dar și cercetători din domeniul teatral. Este foarte importantă și colaborarea internațională, atât a studenților, cât și a profesorilor. Pentru aceasta, se participă la programele internaționale ca Erasmus, Leonardo și altele, ca și organizarea de workshopuri internaționale.
În funcție de interesul lor, absolvenții cursurilor pot găsi de lucru că actori, dramaturgi, regizori, producători etc.

MC.nu/RIGHTABOUTNOW INC., Amsterdam (NL)
„MC.nu „ este condus de Marjorie Boston și Maarten van Hinte, care au înființat teatrul MC din Amsterdam. Din colectivul inițial s-au înființat 2 sectoare – pe de o parte teatrul MC, unde au loc spectacolele, iar pe partea cealaltă MC/RIGHTABOUTNOW INC., o firmă de producție pentru teatru și proiecte teatrale.
MC.nu/RIGHTABOUTNOW INC. produce spectacole proprii, organizează evenimente și oferă autorilor, regizorilor și actorilor independenți o platformă. Mulți artiști, care au o contribuție importantă la succesul teatrului olandez, au fost ajutați de această inițiativă. MC vede în diversitatea fondului artistic, biografic și social al artiștilor o sursă esențială de schimbări culturale și sociale.
Proiectul VT/W este condus de Anja Kraus și Katija Hieminga.

Asociația dramAcum, Bucuresti

Într-un climat social care nu încurajează solidaritatea (nu există echipe de regizori, dramaturgi și actori care să lucreze pe termen lung în echipă, din cauza lipsei de suport financiar și logistică a „independenților”€œ), proiectul dramAcum dorește să dezvolte colaborarea regizorilor și autorilor, dar și să dea posibilitatea autorilor să-și pună în scenă piesele și să se facă cunoscute reforme teatrale și documentare actuale. Prin aceste activități se reușește atragerea unui public nou pentru teatru – în special oameni tineri. Reprezentațiile au un ecou larg în societate. În activitatea dramAcum se caută dialogul cu publicul, pentru a implica spectatorii și a-i face să interactioneza activ.

University of Brighton, Brighton (UK)

Universitatea din Brighton oferă 2 module de cursuri pentru scriere scenică: scrierea scenică este o parte a licenței în ”Performance and Visual Art” corelată cu studiul performarii în artă și teatru, improvizație, live-art, site-specific-theatre și cu multe alte forme de teatru. Dar se poate opta și pentru scrierea scenică ce e parte a licenței pentru literatură și mass-media.
În acest studiu, capacitățile creative ale studenților vor fi deosebit de solicitate și din această cauză în acest sector se merge pe drumuri noi.
Începând cu luna septembrie 2015 se înființează un nou studiu MA pentru scriere creativă.
Profesorii sunt angajați ai universității, dar și practicieni ai scrisului. Universitatea are propriul teatru, ale cărui spectacole sunt prezentate de obicei la festivalul de la Brighton. În partea de sud-est a Angliei există organizația ”New Writing South”, care reprezintă o rețea de autori, de care aparține și universitatea.

Intâlnirile partenerilor

PRIMA ÎNTÂLNIRE A PARTENERILOR
În perioadă 26-27 octombrie a avut loc prima întâlnire a partenerilor la Gratz, în Austria. S-a făcut schimb de informații între parteneri, în special despre situația autorilor din țările partenere.
uniT a prezentat modulul sau de a oferi asistentă tinerilor autori în procesul de creație. Doi autori austrieci au relatat despre experiență și situația lor.

Situația celor care scriu pentru teatru în Turcia, România și Olanda

Turcia
Teatrul turcesc face referințe în principal la exemplul german și englezesc, de aceea nu este ușor pentru ținerii autori să dezvolte un stil care să oglindească modul lor de viață și experiență. Guvernul plănuiește să închidă toate teatrele naționale.
Momentan există posibilitatea pentru ținerii autori să apără doar în spații private mici, care, evident, nu pot pune la dispoziție decât bani foarte puțini.

România
În România nu există nici o formă de învățământ de lungă durată pentru autori. Există posibilitatea de a obține master în „Scriere creativ〜.” Autorii români de teatru nu au nici un statut în societate și nici bani. Singura lor șansă este să câștige un regizor de partea lor, care le va produce textul. Mai nou, mulți actori au început să scrie piese de teatru pe care le regizează și în care joacă chiar ei.
Există mai multe concursuri pentru dramaturgi, unul național. O parte din piesele premiate se publică, dar mai puține sunt jucate.

Olanda
Dramaturgii în Olanda nu au o situație bună. Aceasta se datorează climatului politic ostil artei, care se reflectă și în măsurile de drastică criză financiară în domeniul teatral. Toate teatrele mari evită orice forme experimentale și joacă doar Shakespeare, Cehov și Ibsen.
Și teatrele independente se feresc de orice risc, pentru că sunt dependente de publicul plătitor. Montarea autorilor necunoscuți este foarte riscantă pentru statistica numărului de spectatori.
Cea mai bună soluție pentru autori este să dezvolte piese în colectivul teatral, că parte a unui proiect specific și unic.
Personjul principal al teatrului olandez este regizorul, și nu autorul. Chiar și așa, în ultimii 5-10 ani au fost producții notabile bazate pe texte sigure,€œ cu succes atât la publicul olandez, cât și la cel englez sau american.

Austria
DRAMA FORUM de la uniT

DRAMA FORUM este un pilon esențial în activitatea unit. Își dorește să aducă pe scenă texte relevante. Această se realizează pe trei căi:
– premiul pentru dramă Retzhofer
– textul Forum
– ateliere de lucru
Premiul Retzhofer este un premiu pentru autori tineri, ale căror texte au fost scrise pentru spectacole, fără să fie neapărat piese de teatru.
Particularitatea premiului constă în faptul că autorii sunt ajutați profesional la finisarea formei finale a textului. Pentru premiu se depune un rezumat al textului. Dacă ești ales de juriu, se poate elabora formă finală, sub îndrumare; această este atunci bază pentru decernarea premiului.
Forum Text înseamnă îndrumară tinerilor autori timp de 2 ani, pentru dezvoltarea profesională.
a€“ 6-7 autori pot luă parte la un concurs și sunt îndrumați de autori, dramaturgi sau regizori i workshopuri
a€“ pentru fiecare cursant există un mentor din aria teatrală, care este scriitor, dramaturg sau regizor.
a€“ autorii participanți lucrează cu actori, muzicieni, regizori și alți atisti, pentru transpunerea textelor lor.
a€“ cursul este gratuit, participanții suportă cheltuielile de drum și întreținere.
În atelierele de lucru se realizează colaborarea autorilor cu alți artiști, pentru că scrisul lor să poată fi văzut și comentat . Colaborarea artiștilor nu trebuie să ducă neapărat la un produs final închegat. Acest proces este prezentat și publicului, a cărui reacție și feedback sunt importante pentru dezvoltarea muncii artiștilor.
unit colaborează cu teatre și festivaluri și le oferă proiecte care au fost create în ateliere, pentru a fi montate.
Situația tinerilor dramaturgi în Austria
Ferdinand Schmalz (castgatorul premiului Retzhofer 2013) și Fiston Mwanza Mulija, au povestit despre experiență lor cu DRAMĂ FORUM. Ei au subliniat cât de important este pentru viitorii autori să aibă un forum, în care să se discute textele lor și concomitent să fie într-o rețea în care se sprijină reciproc și în cadrul căreia se câștiga experiență prin prezentarea propriilor texte.
Amândoi au povești despre condițiile de bază ale meseriei de autor în Austria, ceea ce a dus la compararea cu țările partenere, mai alea în ceea ce privește drepturile de autor, care în Austria sunt deținute de edituri, nu de agenți, că în majoritatea celorlalte țări.
Au vorbit și despre situația financiară a autorilor. Datorită numărului mare de burse și premii care există în Austria, autorii o pot scoate la capăt; fără acestea n-ar reuși.
Fiston Mwanza a vorbit și despre diferențele în ceea ce privește poezia și dramă, între Austria și țara să, Congo. Acolo nu există deosebiri între formele artistice, fiecare text se poate prezența, așa este prevăzut în tradiția poeților și a povestitorilor. A mai povestit și despre situația autorului, care nu poate scrie în limbă maternă și dificultățile ce apăr în cazul traducerilor.

Situația tinerilor dramaturgi în Anglia
În Marea Britanie situația autorilor este foarte diferită în funcție de locație.
În Londra, teatrele pot sprijini autorii de teatru prin workshopuri, spectacole și sejururi plătite. În afară Londrei, situația este mai puțin favorabilă, deoarece există mult mai puține teatre care prezintă piese noi și suportul dat Art Council pentru teatre mici a fost redus.
În brighton organizația principală pentru sprijinirea autorilor este ” New Writing South”, care se ocupă de toată partea de sud-vest a Angliei. Autorii pot participă la workshopuri pentru teatru, film și radio, conduse de instructori specializați , oferindu-se autorilor posibilitatea de a se cunoaște, de a colabora.
Începând cu septembrie 2015 universitatea Brighton va pune la dispoziție un master în scrierea creativă, deoarece există un număr.

Newsletter 01-RONewsletter I / 20I4
The Leonardo Learning Partnership 
„Vocational Training for Writers“
_____________________________________________
Aims of the Project
In October 2013 a new Learning partnership „Vocational Training for Writers“ started. This learning partnership focuses on the needs of professional writers. They often do not complete their professional training because they terminate their original course of training in order to be able to write and get established. They thus maneuver themselves into a difficult situation. It is therefore essential that training and education can respond to the needs of writers, in order to keep this group involved in the process of lifelong learning, as well as to motivate them to continue to develop and apply the various different skills required by authors. Well-developed skills will not only increase their chances in the arts and theater world, but their ability to exploit the wide range of professional possibilities available to them. The project aims to examine successful – but only occasionally available – services for the professional training of authors, then engage in a process of mutual exchange, in order to define common milestones for future development and make first steps towards realizing them. In a train-the-trainer module, participants will discuss how to encourage authors to link up more effectively with the working environment.

Vocational Training for Writers is a LEONARDO DA VINCI Partnerships project.

logo EU
This project has be funded with support from the European Commission. This publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use, which may be made of the information contained therein.

„Training vocational pentru scriitori” este un proiect al Parteneriatul de invatare Leonardo da Vinci. Acest proiect este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Aceasta publicație reflecta numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu poate fi responsabila pentru niciun fel de utilizare a informatiilor continute aici.